Atât de departe, ard orizonturile fiinţei mele, pe ţărmurile cuvintelor răpuse de patimile, norilor ieşiţi din orbitele ochilor mării, în care ne-am scăldat neputinţele, libertăţii de a ne fi născut, încât toate valurile ce-mi spală lumea credinţei în...
M-am împiedicat de zâmbetul tău, lipit pe poarta deschisă a speranţei mele, de a te avea, iubire descântată în piaţa destinului, pietrei unde ne dădeam întâlnirile, pe orizonturile eternităţii din noi, lovite mereu de noapte. Şi-am luat toţi spinii...
Florile norilor îşi pierd stropii petalelor, inimii mele, prelinşi pe ferestrele amintirii, ochilor tăi... Aripi de înger se zbat între trecutul unei iubiri măcinate de prezentul amintirii, înfruntându-L până şi pe Dumnezeul, care le va alunga...
Mă simt atât de arbore tăiat, cât şi frunză dusă de vântul toamnei, din inima ta. Erai atât de mult adevăr şi inimă în învierea gândurilor mele, încât ai devenit eternitatea mea. Aş vrea să mă ierţi cu tot cu valurile morţii unor clipe, care m-au lovit...
Şi dacă n-aş mai fi eu inima ta, cine ţi-ar mai bate clipele vieţii, fără lumina iubirii mele? Care speranţă, ar mai trăi în valurile uitării, unde ne-am fi înecat mai demult, decât vremea strămoşilor, redevenind uitare? Desenam, pe nisipul inimilor...
Cât de departe ar putea fi Timpul, fărădelegilor iubirii noastre, de lumina zilei care ne-a mistuit amintirea, de a rămâne împreună? Orizont măcinat de piatra învolburată a Clipei, ce nu poate fi roasă niciodată, dintre mine şi tine, drum al Destinului...
Carte deschisă a tălpilor pierdute în propriii lor paşi, din care ies doar sentimente rupte, mototolite pe hârtia vieţii lor. Nori de cuvinte gata să-şi toarne, molozurile cutremurelor din clădirile sufletelor noastre, prea efemere spre a fi auzite, de...
Sunt o romanţă ruginită de potcoava de timp, care mi-a bătut sufletul drumului meu, deznădăjduit de tine. Am căzut, din picioarele cailor liberi de dor, ai destinului nostru, plecat să se odihnească fără de noi, dincolo de tăcerile, toamnelor...
Am spălat valul privirii tale, dincolo de nesfârşirea mării, care simţeam că ne unea, orizonturile nisipurilor, din eternitatea clepsidrelor noastre. Fără de simţuri, urmele paşilor noştri, ar mai trăi dacă nu am arde, până şi inima Soarelui, care ne-a...
Tu eşti valul, eu sunt ţărmul, luminii dintre inimle noastre, care şi-au regăsit oceanul, cuvintelor. Eu sunt timpul, tu rămâi clipa sărutului, dintre cerul viselor şi fericire. Tu răsari în steaua eternităţii, eu Lumina Divină a dorului, ne întâlnim...
N-aş cădea mai umilit din Cuvântul Lui Dumnezeu, dacă inima mântuirii tale n-ar mai bate, paşii dorului meu, libertate de amar al gândurilor din cimitirele speranţelor, lăsate pe ramura tăiată a destinului ochilor noştri, pierduţi pentru totdeauna, în...
Şi te-am aşteptat numai iubind, m-ai părăsit murind, pentru totdeauna din inima răsăritului meu, de viaţă a valurilor, ce nu-şi vor mai regăsi niciodată ţărmul, inimii mele. Erai Muntele viselor ce nu-şi pot atinge vârful, am urcat spre eternitatea...
Aaaaaah, am nins cu mine peste privirea ta, mai rece ca gheaţa sângelui uitării. Aaaaaah, am încremenit în gheaţa amintirii inimii tale, neştiind că nu mai bătea de-o moarte şi-o viaţă a paşilor luminii sufletelor din noi. Aaaaaah, am îngenuncheat la...
Dacă lupta n-ar însemna viaţă, ar mai exista iubirea? Viaţa ce naşte moartea, poate crede în eternitate fără Lumea de Apoi? Am fi descoperit focul mântuirii de Păcatul Originar dacă nu ne părăseam pe noi înşine? Oare e mai bine mântuiţi şi înstrăinaţi...
Nisip nenăscut în paşii Timpului meu, ştiu că vei veni aducând furtună viitorului, până când clepsidra patimilor lumii, se va sparge de timpanul surd al uitării, pentru totdeauna. Litere ce nu-şi vor găsi niciodată Cuvântul, pierdut fără de nume în...
