Am rupt din trupul pâinii, viselor mele, felia de cer a ochilor tăi, apusă demult, pe pleoapele orizontului uitării, mai bătrâne decât toate vremurile, ce-au murit înecate de dorul iubirii, în fluviul de stele căzătoare al inimilor noastre, născute din...
Şi dacă mi-ai arunca inima, împotriva sângelui meu, oare cerul, ar putea ploua peste El, uitând de Pământul sărutului tău, prea plin de naşterea marilor iubiri, uitate demult, în cimitirele, vorbelor ruginite ale amurgului, dintre noi, marea mea...
Cine ar fi uitat inima ta, atât de adânc în râul vieţii mele, încât să mă înec încercând să-i descopăr, strălucirea zâmbetului tău? Naufragiat pe oceanul sufletului tău, încercam să-mi regăsesc viaţa, jucată la ruleta Destinului, de sângele tău...
Singur printre valurile isterice, ce-mi sparg rugăciunile spre Dumnezeu, încerc să înot răzvărtindu-mi chemarea, orizonturilor apuse, prea de demult peste moartea dorului, inimii tale. Lipsit de gândurile patimilor unui mântuitor, mă îndrept spre...
Dacă viaţa mi-ar uita Destinul, aş mai reuşi să mor nemurirea inimii tale? Paşi necăjiţi de infarctul luminii ce mi-au umbrit zodia fericirii cu neînţeles, Corbi ai mâniei plutesc, peste fruntea năzuinţelor mele, lovind cu aripile dorului, propria-mi...
Respiram aerul stâncii sufletului tău, de pe orizontul căruia am căzut, în genunchii uitării rupţi de sentimente. Sânge de suferinţă ros de amintiri, inimă de absurd care-mi mai baţi Clipa, unde te-am iubit cum numai respiraţia, îşi poate dori aerul...
Ei se luptă pentru patimi, noi purtăm inima-n gând, Eminescu e povara, sufletului din Cuvânt. În ninsori de vise moarte, loviţi de aceeaşi moarte, stăm în pragul lepădării, marilor eroi din noi. Cruce decăzut-n drepturi, stai pierdută-n a ta soartă,...
Lasă-mă străpuns de spinul zâmbetului tău, din seva trandafirului acestei lumi, frumoasă moarte pierdută în arta deznădejdii, de a deveni floarea nemuririi unei iubiri, putrezite pe scaunul de tortură al uitării de noi înşine. Te vreau spin al clipei...
Atât de greu mi-a murit potcoava norocului, încât i-am plâns până şi ultimii paşi, căzuţi în blestemul amurgului, marii noastre iubiri... Şi-am aruncat sfetnicele lumânărilor, amintirilor noastre arse pe rugul, despărţirii de lumina ce nu mai credea în...
Arată-mi rama oglinzii sparte din sufletul tău, şi-am să-ţi culeg toate cioburile surâsului vorbelor tale, căzute în deznădejdea străzii, care şi-a uitat numele, sărutul tău, fiindcă a fluierat cineva cuvântul Iubire, râzând de inima mea........ Şi-ai...
Unde-mi eşti Nimfă, legendară creaţie de suferinţă. pierdută de Timpul vieţii mele, din buzunarul peticit al vremurilor, ochilor tăi ce mi-au redat privirea morţii, în lumea blestemului de a fi împreună. Ştiu ce se crede, atunci când naşterea devine...
Dacă inima, cuvântului dumnezeiesc, care ne-a născut, nu şi-ar mai bate propriul Destin, spre care gară a morţii, marilor noastre iubiri, ne-am îndrepta privirea, Absolutului din noi? Liră a deşertăciunii patimilor noastre, loterie uitată de vremea...
Şi-am alunecat, fără să găsesc sensul zâmbetului tău, direct în noroiul de vise al realităţii, acestei Iluzii a Vieţii, le fel de singur precum m-am născut, sugând sângele laptelui timpului efemer, din moartea ce mi-a devenit, Viaţă! Fericită să fi,...
Dacă toate inimile clipelor noastre, ar uita de privirile libertăţii sângelui din noi, am fi mai fericiţi? Noroi de lacrimi ispăşit printre stele, călăuze de paşi nemărginiţi, în dorurile cuvintelor, ce-au născut erternitatea din noi, cu nume de viaţă...
Te ascult fir de iarbă, ce-mi încolţeşti sufletul cu iubirea ta, ştiind că nu crezi în toamna despărţirii, pierdută definitv în destinul nostru. Nisip al deznădejdii, ştiu că te strecori în străfundul sufletului, clepsidrei din inimile noastre,...
