Cerc literar, Căutare dupa: "cerin"
Drept la replică la articolul intitulat: Sorin Cerin, un scriitor agramat, produce pe bandă rulantă cărţi ridicole cu citate sataniste Nu aș fi amintit niciodată de acest Neica Nimeni pe nume Ionuț Caragea, de profesie sportiv rugbist, fără studii...
În urmă cu trei ani îl descopeream pe Sorin Cerin, un scriitor care se remarca atât prin numeroasele anacronisme şi greşeli gramaticale care se regăseau în opera sa, cât şi prin filozofia redundantă pe care o promova - coaxialismul. Citindu-i volumul „...
Mă simt atât de arbore tăiat, cât şi frunză dusă de vântul toamnei, din inima ta. Erai atât de mult adevăr şi inimă în învierea gândurilor mele, încât ai devenit eternitatea mea. Aş vrea să mă ierţi cu tot cu valurile morţii unor clipe, care m-au lovit...
Atunci când Timpul, muşcă din coperţile roase ale zâmbetului etern ce părea că ne-a unit cândva, la colţul străzii întâmplării, să ştii că nici ploaia viselor nu-şi mai înţelege norii iubirii, care i-a dat viaţă, şi a trimis-o să spele cu frumuseţea ei...
Nu eşti tu viaţa mea, zbor ce s-a şters din ceruri, nori de necuvinte moarte, se plămădesc în certuri.. Nu eşti tu lacrima, ce s-ar sfârşi în zborul, stolurilor ce-au îngheţat, şi –aripile şi-amorul. Nu eşti tu visul meu, ce m-ai trezit cu-o zi,...
Mi-am lăsat clipa ochilor tăi, la piaţa de vechituri a Destinului, prea ruginită de ultimele promisiuni, unde am fi devenit fluviul, plenititudinii de dor, soare cu raze pline, de dinţii sfinţilor părinţi, care ne-au sfârtecat răsăritul speranţei, de a...
Nori de libertate, îşi plouă în venele speranţelor, orizonturile de apă a vieţilor noastre, peste ţărâna gladiatorilor de vise. Iluzii pierdute, amari sâmburi de creaţie, uitaţi de dinţii Lui Dumnezeu atât de cariaţi, încât şi-au uitat nădejdea, de a...
Toţi cocorii de vise, cu aripile speranţelor rupte, nu-şi mai purtau piatra migraţiei, încercării unei noi vieţi, în picioarele goale, ce nu au reuşit niciodată, să calce pe cineva. Veşti anodine, legături amoroase, fără penele uzate ale amintirii,...
Eşti firul ierbii, din roua dimineţilor mântuirii mele, cuvânt ros de dorul sărutului tău, cer spart pe pardoseala sentimentelor, în care ne-am născut întreaga vină de a exista, înaintea lăutarilor, ce-I cântau creaţia Lui Dumnezeu. Am aşteptat norii...
Lasă-mi toate trenurile veşniciei, în gara fără de calea ferată a sentimentelor noastre, arsă de rugina amintirii, acolo unde orarul, priponit pe peretele Destinului, avea să cadă în neantul absurdului de noi înşine, cei strămutaţi, de dorul plecării,...
Ce-a mai rămas din mine, Soare al deznădejdii sub cerul căruia m-am născut, ştrengar de vise şi debusolat de mahalaua, sudorii de sentimente, în care mi-am scăldat, patimile de cenuşă murdare, de ploile acestei vieţi, care mi-au spălat tot sângele...
Lumini din mine se sting, în debaralele reci ale gândurilor, răpuse de crengile speranţelor tale, arse pe rugul întâmplării de a redeveni, frigul incendiat de Destin, în cămaşa ruptă a patimilor, dinţilor ce nu-şi mai pot sfâşia, hrana sentimentelor...
Între viaţă şi nesăbuinţa, câmpului arat de visele efemere ale cântului veşniciei de amurg, nu cred să mai rămână, o rădăcină, a paşilor tăi despletiţi de mine, lăutari din fragedă pruncie, a cerului lăsat fără de visele, demiurgului din inima ta,...
Unde aş mai fi eu, văzând Soarele mărilor din lacrima Cuvântului, focului din noi, stins şi înecat de Dumnezeu, în vâltoarea nemuririi, de iarbă amară sângerândă, a promisiunilor, în apusul zâmbetului tău, lipsit de orizontul valurilor, fără ţărmurile,...
Erai alături de apusul soarelui, inimii mele, de când ne-am bătut covoarele paşilor, din praful strălucirii, zâmbetului tău, de nimfă adormită peste sentimentele, palmelor din care olarul Dumnezeu, ne-a clădit lumea, marilor noastre iubiri. Da, te...
