Lumini din mine se sting, în debaralele reci ale gândurilor, răpuse de crengile speranţelor tale, arse pe rugul întâmplării de a redeveni, frigul incendiat de Destin, în cămaşa ruptă a patimilor, dinţilor ce nu-şi mai pot sfâşia, hrana sentimentelor...
Între viaţă şi nesăbuinţa, câmpului arat de visele efemere ale cântului veşniciei de amurg, nu cred să mai rămână, o rădăcină, a paşilor tăi despletiţi de mine, lăutari din fragedă pruncie, a cerului lăsat fără de visele, demiurgului din inima ta,...
Unde aş mai fi eu, văzând Soarele mărilor din lacrima Cuvântului, focului din noi, stins şi înecat de Dumnezeu, în vâltoarea nemuririi, de iarbă amară sângerândă, a promisiunilor, în apusul zâmbetului tău, lipsit de orizontul valurilor, fără ţărmurile,...
Erai alături de apusul soarelui, inimii mele, de când ne-am bătut covoarele paşilor, din praful strălucirii, zâmbetului tău, de nimfă adormită peste sentimentele, palmelor din care olarul Dumnezeu, ne-a clădit lumea, marilor noastre iubiri. Da, te...
Eram doar eu, erai doar tu, lumini şi umbre ne-au născut, pietrele ce se vor sfărâma, de fiecare clipă a Destinului nostru, durerea orizonturilor pe care nici unul, nu le-am fi atins în această viaţă de pelin, călcată cu durere de amintirea. beată de...
Ce pot să fac dacă norii din fiinţa mea nu ţi-a găsit ploaia iubirii lor, dacă moartea devine o viaţă mai paşnică a dorului, iar visul un vultur uitat pe o creangă a amintirii unde nu mai poate fi niciodată ucis? şi am plecat să mă apăr de viaţă în...
Nu pot să te sărut cuvânt din afara sufletului meu perche, cum nu aş putea să mor fără de el, la marginea morţii vieţii mele, unde doar inima ta a rămas să-şi bată necuvintele. Nume de regi ai iubirii, ce au îngropat tot asfaltul, gândurilor noastre,...
Prea rece din moartea dorului tău, am rămas la la poarta lumii viselor noastre, lumini de gânduri, stigmatizate de stelele neputinţei, de a fi noi înşine spiritul vieţii. Nu cred în deşertăciunea cuvântului, care nu şi-a tras năframa dorului peste...
Da... sunt eu cel rămas să trăiască, murindu-şi amintirea, propriei vieţi, Sunt aripa comorii lumii, care şi-a imaginat că poate exista, în noroiul deşertăciunii unei dimineţi. Petale din mine se răsfrâng sfioase, spre zările neputinţei de a-şi muri,...
Şi dacă aş muri, mi-ai ierta amintirea, de mine însumi, cel rău sau bun care ţi-a născut iubirea? Şi dacă aş trăi, mi-ai înţelege firea, de murg răzleţ al iubirii, care ne-a trăit odată? Şi dacă nu aş fi îngerul tău, care rai ar mai acceptea noi...
Şi a ieşit focul din piatra sufletului meu, cristal de amintire care mi-ai spart, până şi sângele dorinţei, lovindu-l cu speranţe atât de tare, încât a murit până şi sufletul acestei lumi din mine. Scântei nestinse ale eternităţii iubirii, nasc stele...
Aripile frânte ale stelei acestei lumi, a pus adevărul la colţul bejaniei, în timp ce cădea pe bolta, unei omeniri a deşertăciunii, pentru totdeauna uscată, în toamna destinului, înecat departe de malurile realităţii, pe care nu le va cunoaşte...
Ploaia rece a destinului mi-a lovit, fereastra gândurilor, spartă, de clipele pierdute pentru totdeauna, în propriile lor treceri definitive, din mocirla deşertăciunii acestei lumi, descompuse, pasiuni şi patimi, împreună, ard pe rugul sfinţeniei, cu...
Fum de şoapte răsfirate de vântul neiertător al tăcerii, dintre sentimentele amurgurilor şi ale dimineţilor, pline de transpiraţia morţii unei noi zile, la fel de trecute ca toate celelate, bătăi de inimi care nu şi-au găsit niciodată cu adevărat ,...
Flamuri de cuvinte, sfinţi de mucava ard în roiuri de coşmaruri, gârboviţi şi fără vlagă, în faţa unui Dumnezeu al iubirii. Vise ale nopţilor transpiră prin porii amintirii, cerul îşi deschide porţile adevărului, fulgere de paşi î-mi amintesc de calea...
