Inutile îmi sunt acum toate cuvintele, precum o coroană unui rege pe eşafod.
Acum s-a făcut prea târziu şi fiecare dintre noi îşi trăieşte tăcerea cu alt corb pe retină.
Mi se pare că locuieşti altundeva din greşeală ca lumina în stele.
Un tic-tac tot mai stins mi se-agaţă de pleoape.
Rătăcesc bolborosind printre cranii cu ochi de peşti şi de fluturi.
În mine toamnele nu-şi mai scutură frunzele/ se-ngrămădesc în mâini cuiele ciocanul coroana de...
Orbecăieşte disperarea prin mine ca moneda captivă în buzunarul unui mort.
Cu ochii mei urci alte trepte şi însângerezi lumina.
La singuratica mea cină de taină, cântă lebede cu ochi de cărbuni.
Sunt asemenea unui vânt căzut în sine.
Cel ce înlănţuie lumina ademeneşte asfinţitul cu numele meu.