Am spălat valul privirii tale, dincolo de nesfârşirea mării, care simţeam că ne unea, orizonturile nisipurilor, din eternitatea clepsidrelor noastre. Fără de simţuri, urmele paşilor noştri, ar mai trăi dacă nu am arde, până şi inima Soarelui, care ne-a...
M-am pierdut în aripile braţelor tale, uitându-mi aerul orizonturilor ochilor, acasă, fără să-mi mai pot menţine echilibrul zborului, dintre norii cimitirului de clipe dintre noi şi promisiunile eternităţii ce le va înghiţi, pentru totdeauna. Am căutat...
Iertarea a devenit apa vieţii, lumii, păcatului originar, unde frumuseţea trupului inimilor noastre, reuşeşte să-şi bată Destinul orbit, de prea mult dor, în eternitatea iubirii, din care s-a întrupat, mistuit de flăcările amintirii , dintre naşterea...
Cât de departe era creaţia Cuvântului, ce l-ar fi întrupat pe Dumnezeu în Destin, dacă a omis iubirea, din războiul cerului sufletului tău, cu împlinirea sângelui ce nu va mai curge, prin venele viitorului nostru, niciodată într-un copil. Eram atât de...
Tu eşti valul, eu sunt ţărmul, luminii dintre inimle noastre, care şi-au regăsit oceanul, cuvintelor. Eu sunt timpul, tu rămâi clipa sărutului, dintre cerul viselor şi fericire. Tu răsari în steaua eternităţii, eu Lumina Divină a dorului, ne întâlnim...
Sunt singur şi fără de rostul ferestrelor, care ne-au unit visele stelelor ce-şi tremurau nopţile, de teama zorilor speranţelor în care ne-am fi regăsit moartea propriilor noastre vieţi. Frunze de inimă cad veşejite, pe ţărâna cristalului pălmilor...
Voi fi mântuirea care şi-a uitat Dumnezeul, dacă strada pietruită cu clipele iubirii noastre, nu se va repara la timpul, Bunei Vestiri din sângele prea roşu de noi, prea cald pentru respiraţia Golgotei ce ne dorea, Martiri. Toate albiile fluviilor...
N-aş cădea mai umilit din Cuvântul Lui Dumnezeu, dacă inima mântuirii tale n-ar mai bate, paşii dorului meu, libertate de amar al gândurilor din cimitirele speranţelor, lăsate pe ramura tăiată a destinului ochilor noştri, pierduţi pentru totdeauna, în...
Lumânări de castani, ard în ouă de cuc, ce aş şti să mă duc, în tumultul de ani, pângăriţi opăriţi, ai iubirii din noi, fericiri fără sfinţi, glume fără de noi. Şi am fi orizont, mai domestic de-atât, unde doar simplul cânt, ne-ar lua naşterea-n vânt....
Şi te-am aşteptat numai iubind, m-ai părăsit murind, pentru totdeauna din inima răsăritului meu, de viaţă a valurilor, ce nu-şi vor mai regăsi niciodată ţărmul, inimii mele. Erai Muntele viselor ce nu-şi pot atinge vârful, am urcat spre eternitatea...
Aaaaaah, am nins cu mine peste privirea ta, mai rece ca gheaţa sângelui uitării. Aaaaaah, am încremenit în gheaţa amintirii inimii tale, neştiind că nu mai bătea de-o moarte şi-o viaţă a paşilor luminii sufletelor din noi. Aaaaaah, am îngenuncheat la...
Dacă lupta n-ar însemna viaţă, ar mai exista iubirea? Viaţa ce naşte moartea, poate crede în eternitate fără Lumea de Apoi? Am fi descoperit focul mântuirii de Păcatul Originar dacă nu ne părăseam pe noi înşine? Oare e mai bine mântuiţi şi înstrăinaţi...
Nisip nenăscut în paşii Timpului meu, ştiu că vei veni aducând furtună viitorului, până când clepsidra patimilor lumii, se va sparge de timpanul surd al uitării, pentru totdeauna. Litere ce nu-şi vor găsi niciodată Cuvântul, pierdut fără de nume în...
Am rupt din trupul pâinii, viselor mele, felia de cer a ochilor tăi, apusă demult, pe pleoapele orizontului uitării, mai bătrâne decât toate vremurile, ce-au murit înecate de dorul iubirii, în fluviul de stele căzătoare al inimilor noastre, născute din...
Şi dacă mi-ai arunca inima, împotriva sângelui meu, oare cerul, ar putea ploua peste El, uitând de Pământul sărutului tău, prea plin de naşterea marilor iubiri, uitate demult, în cimitirele, vorbelor ruginite ale amurgului, dintre noi, marea mea...
