Cerc literar, Căutare dupa: "viata"
Crezand in vise si-n iubire, noi ce visam sa mai iubim, Tu Doamne sa ne dai de stire, ce-i mediocru si sublim? Sa-ti torci mocirla dintre inimi, ca nefiind facerea ta, sa-ti lasi unealta dintre...
Sa cred in inima ta Toamna, iubire de un dor nebun, strain de mine si de soarta, am indraznit sa ma supun, unei idile ce isi toarna, imagini de un vis demult, rupt dintre mine si o toarta, oala de...
Arata-mi ridurile sperantei tale, privire de tarana, si am sa te astept la margine de cimitir, cu toata viata dorului tau cu tot. Am cazut in santurile destinului tau, fara sa pot intelege, palma...
Cum am fi aratat daca nu ne nasteam oameni de zapada, care sa ne topim, de iubire, de viata, de destin, in timp ce moartea ne ingheata ochii sufletelor, pentru totdeauna? Apa cuvintelor din zapada...
In lumea santurilor, fetele trebuie sa fie ridate, fiindca asa da bine furtunilor din noi, pierdute catarge, sfasiate de viscolele timpului, spre a fi aruncate in bratele oceanului de lacrimi fara...
Sunt, iarba ce-si asteapta, soarele primaverilor din sufletul tau. Esti, adierea de rasarit a destinului, ce mi-a implinit viata norilor din mine fiindca devii ploaia care-mi spala desertul...
N-am inteles, de ce toti dumnezeii lumii acesteea, se indoiesc de Om, chiar daca l-au cladit frumos si destept, fiind deosebit de tristi de propria lor munca? Ati vazut vreodata un Dumnezeu vesel?...
Dumnezeu a plans, ca tu sa te ascunzi in lacrima fericirii, sa inoti spre malul iubirii, fara de care intreaga lume, ar deveni mult mai amara. Iarba mormintelor din sentimentele dorului se scalda...
Lasa-mi moartea sa-si traiasca viata departe de tine. Dor spart pe podeaua putrezita a sperantei intr-o revedere. Nori de ganduri lovesc in furtuna viselor mele sarutul tau uitat. Plamani fara...
Radacina a luminii, cristal inghetat de eternitatea visului, scoarta amara ce-si cuprinde tulpina, bine si rau, frumos si urat, iata esenta zilei pe care o cersim vietii de azi pe maine, noi...
Prea liber de mine, am alergat, printre cerbii viselor de granit, sculptati din hrana pasarilor de prada, sa ne lumineze noua Destinul, orb de atatea boabe de clipe, injumatatite de pofta Lui...
O viata intreaga ne dorim tarana, ne hranim cu ea, suntem tarana, indeajuns de multa, pentru radacinile copacului destinului nostru, adanci din noi, devenit suflet, rasfirate in sperante, doborat...
Lumina de sacrificiu ai devenit suflet, in lumea dorurilor desarte, botezata de Dumnezeul amagirii, de noi insine, in catedrala ranii de smarald, a Destinului, blestemat de Timp, sa se hraneasca...
Alaturi de infinit, omul devine constient de moartea, vulcanilor prin care isi erupe viata, arzand in limita, strazilor pline de priviri, demult moarte, ale sperentelor. Cat de greu poate fi apusul...
A-mi aminti, inseamna sa ne intalnim, in eternitatea Tatalui Nostru, ce a uitat sa mai bea licoarea uitarii, clipelor noastre prea tari, ale caror grade te ucid cu frumusetea lor de zeite disperate...
