Nu pot să te sărut cuvânt din afara sufletului meu perche, cum nu aş putea să mor fără de el, la marginea morţii vieţii mele, unde doar inima ta a rămas să-şi bată necuvintele. Nume de regi ai iubirii, ce au îngropat tot asfaltul, gândurilor noastre,...
Prea rece din moartea dorului tău, am rămas la la poarta lumii viselor noastre, lumini de gânduri, stigmatizate de stelele neputinţei, de a fi noi înşine spiritul vieţii. Nu cred în deşertăciunea cuvântului, care nu şi-a tras năframa dorului peste...
Da... sunt eu cel rămas să trăiască, murindu-şi amintirea, propriei vieţi, Sunt aripa comorii lumii, care şi-a imaginat că poate exista, în noroiul deşertăciunii unei dimineţi. Petale din mine se răsfrâng sfioase, spre zările neputinţei de a-şi muri,...
Şi dacă aş muri, mi-ai ierta amintirea, de mine însumi, cel rău sau bun care ţi-a născut iubirea? Şi dacă aş trăi, mi-ai înţelege firea, de murg răzleţ al iubirii, care ne-a trăit odată? Şi dacă nu aş fi îngerul tău, care rai ar mai acceptea noi...
Şi a ieşit focul din piatra sufletului meu, cristal de amintire care mi-ai spart, până şi sângele dorinţei, lovindu-l cu speranţe atât de tare, încât a murit până şi sufletul acestei lumi din mine. Scântei nestinse ale eternităţii iubirii, nasc stele...
Aripile frânte ale stelei acestei lumi, a pus adevărul la colţul bejaniei, în timp ce cădea pe bolta, unei omeniri a deşertăciunii, pentru totdeauna uscată, în toamna destinului, înecat departe de malurile realităţii, pe care nu le va cunoaşte...
Ploaia rece a destinului mi-a lovit, fereastra gândurilor, spartă, de clipele pierdute pentru totdeauna, în propriile lor treceri definitive, din mocirla deşertăciunii acestei lumi, descompuse, pasiuni şi patimi, împreună, ard pe rugul sfinţeniei, cu...
Fum de şoapte răsfirate de vântul neiertător al tăcerii, dintre sentimentele amurgurilor şi ale dimineţilor, pline de transpiraţia morţii unei noi zile, la fel de trecute ca toate celelate, bătăi de inimi care nu şi-au găsit niciodată cu adevărat ,...
Flamuri de cuvinte, sfinţi de mucava ard în roiuri de coşmaruri, gârboviţi şi fără vlagă, în faţa unui Dumnezeu al iubirii. Vise ale nopţilor transpiră prin porii amintirii, cerul îşi deschide porţile adevărului, fulgere de paşi î-mi amintesc de calea...
S-a tras cortina inimii peste viitorul viselor noastre, triste stele de gânduri ale luminii, suflării din noi, vrăjite pentru totdeauna de moarte, cad în plasa clipei eterne, a uitării. Flăcări de sânge se scurg, pe rugul rece al universului iubirii,...
M-a durut legământul vieţii cu moartea, stele căzătoare din părul tău, nopţi de vise întunecate, ne ratau căile Lui Dumnezeu, pentru care am fost născuţi, sclavii salciei din malul surpat, ce nu va mai cunoaşte niciodată lacul speranţei, devenit...
Cenuşă de gânduri, spulberată de vânturile deşertăciunilor, peste amintirile unei iubiri, ce a crezut în eternitatea visului acestei iluzii, cu nume de viaţă, de iubire, de dor, de destin pierdut, printre mănăstiri de clipe, călugărite cu uitarea...
Ar mai exista viaţa fără inimile tulburi ale orizonturilor, Pierdute speranţe pe căile Domnului, Răvăşit de ochii orbi ai Destinului, Lumilor pierdute din noi, Om al fărădelegilor degetelor ce au obosit să-şi arate, Adevărul! Spini care şi-au uitat...
Poezia a devenit o ruşine, În lumea criminală a minciunii, Unde Dumnezeu a uitat să se nască, Alături de iubirea noastră. Moartea s-a răstignit singură, Pe crucea eternităţii, Adevărului care ne separă suferinţele, De focul patimilor şi cel al...
Toate valurile rănilor din noi, Se vor sparge de trupurile uitărilor noastre, Naufragiate în amurgul nemilos al speranţelor, De a ne fi născut sub zodia ploilor uitate de soare, Şi ale umbrelor ucise delumina, Ce se dorea răsăritul din noi. Strig...
