Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihneşte sufletul.Citat de Regina Maria a României despre suflet
Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne. Şi neliniştit este sufletul meu până nu-şi va afla odihna întru Tine.Citat de Augustin de Hipona despre suflet
Nu pot concepe un Dumnezeu care-şi răsplăteşte şi pedepseşte creaturile sau are o voinţă de felul celei pe care o găsim în noi. Nici nu pot, nici nu aş vrea să concep că un individ supravieţuieşte morţii fizice; să îndrăgească astfel de gânduri...Citat de Albert Einstein despre suflet
Se pot despărţi aşa uşor doi amanţi? Un bandaj aplicat prea multe zile pe o rană şi se lipeşte pe ea de nu-l poţi desface decât cu suferinţe de neîndurat... dar două suflete care s-au împletit... au crescut apoi laolată?Citat de Camil Petrescu despre suflet
Ce visează omul de zăpadă îmi îngheaţă sufletul în alb eu şi Ceahlăul ne-am privit o clipă în ochi restu-i viscolCitat de Costel Zăgan despre suflet
Sunt salahorul poeziei: îmi car sufletul în cuvinte. Poezia mă deconstruieşte!Citat de Costel Zăgan despre suflet
Tândală: Ştii, Păcală, că numai trupul tău este congruent cu sufletul tău? Păcală: Logic, domnule, însă numai cu dragostea putem pătrunde în a patra dimensiune! Tândală: Matematic, Păcală!Citat de Costel Zăgan despre suflet
În fiecare zi urmăriţi pe cât posibil să învăţaţi ceva nou, atât despre voi, cât şi despre fiinţele pe care le iubiţi. În fiecare zi focalizaţi-vă, măcar din când în când, cât mai stăruitor, atenţia şi urmăriţi să deveniţi cât mai conştienţi de...Citat de Gregorian Bivolaru despre suflet
Să râdeţi, pentru că râsul este muzica sufletului. Să vă jucaţi - e secretul tinereţii. Să citiţi - este fântâna înţelepciunii. Să gândiţi - este izvorul puterii. Să fiţi calmi este calea spre fericire. Să fiţi buni este cheia succesului. Şi să...Citat de Horatiu Malaele despre suflet
Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul,...Citat de Marin Sorescu despre suflet
Fii îngăduitor cu dobitocii, nu-ţi pune sufletul pe masă că se şterg cu el la nas.Citat de Marin Sorescu despre suflet
Scrisul este una dintre activităţile cele mai solitare din lume. O dată la doi ani mă aşez în faţa computerului, privesc la marea necunoscută a sufletului meu, observ că există acolo nişte insule-idei care se dezvoltă şi sunt gata să se lase...Citat de Paulo Coelho despre suflet
Viaţa este energia Universului. Deşi sufletele vin din rai, adevăratul rai al sufletului este viaţa...Citat de Ştefan Radu Muşat despre suflet
Două suflete încleştate în aceeaşi iubire sunt ca două stele care se izbesc într-o moarte de foc.Citat de Ştefan Radu Muşat despre suflet