Caută în citate: restaurant
28 citate
Când iubeşti o femeie, aşa cum o iubeam eu pe soţia mea, tot ce e legat de chipul ei e împodobit, în dragostea ce i-o porţi, cu calităţi şi virtuţi imaginare: oraşul în care ai întâlnit-o ţi se pare mai frumos decât este în realitate; şi...
Citat de André Maurois despre oraș, iubire, soție, realitate, frumusețe, femeie, lumină, zi de naștere
Îmi spui că suntem diferiţi de parcă nu ştiu să alunec pe gheaţă până ce cad pe spate ca un fraier sau să alerg pe scări întâmpinându-mi iubita omule şi eu stăteam pe lăzile de bere când nu era loc la mese-n restaurantele de...
Citat de Djamal Mahmoud despre strămoși, zi de naștere, naștere, indiferență, vin, față, salariu, zi, apă
Când mustaţa mi se răsucise Şi părul meu era negru, Şi purtam pantaloni strâmţi, Şi aveam un buton cu diamant, Eram admiratul valet de cupă şi pe multe am păcălit. Dar când au început să-mi apară fire albe, Iată, fetele noii...
Citat de Edgar Lee Masters despre aventură, diavol, față, râs, vreme, acasă, zi, frică, sfârșit, forță
Bâjbâiam prin întuneric, Era un cer pâclos, cu doar cateva stele Dupa care încercam să mă ghidez pe cât de bine eram în stare. Era ora nouă; mă străduiam să ajung acasă. Deşi ţinusem drumul, Cumva mă rătăcisem. Apoi, cu mers...
Citat de Edgar Lee Masters despre infractori, acasă, întuneric, moarte, stele, noapte, casă, trecut, cer, bine
Când consumul de alcool a fost interzis în restaurante, Partizanii Prohibiţiei m-au numit Şeriful Oraşului – Şi asta pentru că pe vremea când mai eram beţivan, Înainte să fi apucat calea bisericii, am ucis un suedez Lângă joagărul de...
Citat de Edgar Lee Masters despre cadouri, credință, curaj, povești, dușmani, oraș, secret, fapte, lege, vreme