Caută în citate: inspre
81 citate
Concepţia creştină şi concepţia curentă a suferinţei sunt fundamental false. După ele, suferinţa este un drum spre iubire, când nu este calea esenţială a iubirii. Dar oare creştinismul numai în această problemă ar trebui corectat? A vorbi de...
Citat de Emil Cioran despre esențial, iubire, principiu, suferință, intimitate, eternitate, întuneric, infinit, probleme, forță
Dacă sunt oameni fericiţi pe acest pământ, pentru ce nu urlă, pentru ce nu apar în stradă ca să-şi strige bucuria în ţipete nebune şi neîncetate? De unde atâta discreţie şi atâta rezervă? Dacă aş avea conştiinţa unei bucurii continue, a unei...
Citat de Emil Cioran despre fericire, bucurie, posibilitate, orbi, conștiință, voce, foc, plăcere, oameni, pământ
Corbii Simt cuvintele ca pe niște corbi cu ciocul implantat în inima mea, hrănindu-se noapte de noapte cu sângele meu, crescând ca într-un cuib, bine încălziți, ocrotiți, întărindu-și aripile, apoi înălțându-se înspre stele...
Citat de Paul Sarbu despre poezie, noapte, sânge, stele, zi de naștere, cuvânt, bunul simț, simț, inimă, bine
Când nici uitarea nu-mi va mai şti numele, s-or desprinde din mine limpezimi tăioase, înspre răbdare şi tandreţi simple, neabrupte, ca-n somn. De oi fi şi altfel însingurată, mi-oi odihni gândul pe unghiul dintre obrazul şi pieptul tău, pe o după...
Citat de Ozolin Duşa despre poezie, tăcere, uitare, răbdare, ploaie, somn, amintire, sânge, primăvară, pietre
Aşa cum apa nu se poate transforma decât dacă o cauză determinantă o aduce într-una sau alta dintre aceste stări, nici omul nu poate face ceea ce crede că-i stă în putere, decât dacă nişte motive particulare îl determină în sensul respectiv. Până...
Citat de Arthur Schopenhauer despre jocuri, apă, interes, imposibil, sens, schimbare, voință, putere, cer, adevăr