Gândeşte la stânga, gândeşte la dreapta, gândeşte sus şi gândeşte jos. O, cât de multe lucruri poţi gândi dacă încerci măcar să o faci!Citat de Theodor Seuss Geisel despre lucruri
Gândește ca un om de acțiune și acționează ca un om care gândește.Citat de Henri Bergson despre filozofie, acțiune
Gândurile tainice şi ideile a doi adversari sunt totdeauna ghicite reciproc. Uneori cei doi duşmani au aceeaşi luciditate de gândire, aceeaşi forţă de pătrundere intelectuală, ca şi doi îndrăgostiţi, care ghicesc unul în sufletul celuilalt.Citat de Honoré de Balzac despre cugetare, luciditate, iubire, dușmani, idee, forță, suflet
Gândeşte greşit, dacă vrei, dar, pentru numele lui Dumnezeu, gândeşte numai pentru tine!Citat de Doris Lessing despre greșeală, nume, dumnezeu
Gânditorul pozitiv vede aceleaşi circumstanţe pe care gânditorul negativ le consideră obstacole de netrecut, ca fiind oportunităţi extraordinare de a dobândi sănătate, bogăţie, fericire şi succes.Citat de Herbert Harris
Gândiţi critic şi nu memoraţi doar ceea ce vor alţii să gândiţi.Citat de Neale Donald Walsch despre sfat, critică, conversație, dumnezeu
Gândul morții să-ți slujească în orice clipa pentru a înțelege prețul vieții.Citat de Nicolae Iorga despre moarte, clipă, viață
Gândește dimineața. Acționează la prânz. Mănâncă seara. Dormi noaptea.Citat de William Blake despre filozofie, noapte
Gândurile înalte ar trebui să aibă cuvinte înalte.Citat de Aristophanes despre înțelepciune, cugetare
Gandesc mai mult de opt ore pe zi, credeti ca vor tine cont la pensionare.Citat de Valeriu Butulescu despre cugetare
Gandirea i-a fost data omului ca obligatie, nu ca recompensa.Citat de Vasile Ghica despre cugetare, recompensă
Gandul face multe drumuri, daca i-ai privi talpile, te-ai ingrozi toata ziua l-am alergat si viata nu se termina aici.Citat de Mariana Fulger despre cugetare, salariu, zi, zi de naștere, viață
Gandul este singurul calator care poate parcurge timpul in ambele sensuri.Citat de Mariana Fulger despre cugetare, timp
Gandul la Dumnezeu este un obstacol sinuciderii, dar nu mortii, el nu imblanzeste deloc intunericul de care se va fi speriat Dumnezeu pe vremea cand isi cauta pulsul prin teroarea nimicului.Citat de Emil Cioran despre dumnezeu, obstacole, întuneric, vreme, moarte, căutare