Orice despartire este o batalie pierduta pe frontul nevazut al destinului.Citat de Ionuț Caragea despre despărțire, suferință
Vreau ordine. Să se înţeleagă că noi suntem o armată civilizată, care aduce cu ea ordinea şi siguranţa, şi nu suntem hoarde barbare ce distrug şi pradă totul în calea lor. Vreau ordine şi iar ordine. Să fie împuşcat militarul care va fi prins...Citat de Ion Antonescu despre ordine, crimă, infractori, siguranță
Au mai rămas unele state, ca România, care n-a încercat să lupte împotriva Rusiei... Se înţelege că, dacă România nu s-a hotărât să pornească război într-un moment favorabil pentru ea, apoi acum, după ce la noi a fost complet lichidat frontul lui...Citat de Vladimir Ilici Lenin despre luptă, determinare, stat, posibilitate, război
Dacă toată lumea vrea pacea, atunci soluţia este simplă: să facem frontul unic al păcii. Dar dacă aceasta nu se poate, şi războiul ar izbucni, apoi trebuie să se ştie că România nu se poate abate în tabăra acelora în care se găsesc statele care...Citat de Nicolae Titulescu despre stat, război, pace, lume
Mă adresez tineretului social-democrat chemându-l alături în întâmpinarea şi consolidarea Frontului Unic Muncitoresc pentru a lupta împreună pentru drepturile tineretului. Mă adresez tineretului naţional-ţărănesc, naţional-liberal şi tineretului...Citat de Nicolae Ceausescu despre democrație, luptă