Caută în citate: erai
50 citate
Nu, Milen, te implor încă o dată să te gândeşti la altă posibilitate prin care aş putea să-ţi scriu. Nu trebuie să te duci la poştă, nici chiar poştaşul nu trebuie să facă asta – cine e? – nici chiar şefii de la poştă n-ar trebui deranjaţi pe...
Citat de Franz Kafka despre foc, pompieri, șefi, posibilitate, haine, întuneric, frică, început, fericire, lucruri
Eşti acolo, părinte Malloy, Unde pământul este sfinţit şi unde crucea marchează fiecare mormânt, Nu aici cu noi pe deal – Noi cei cu credinţa clătinătoare, cu viziuni înnourate Şi cu speranţe în derivă, şi cu păcate neiertate. Erai...
Citat de Edgar Lee Masters despre glorie, viziune, trecut, speranță, înțelegere, păcat, bucurie, pământ, credință, viață
Nu ştiu de ce cred că acei bătrâni s-au prezentat şi în faţa lui Dumnezeu tot ţinându-se de mână, ca nişte copii ai Celui de Sus, care au trăit să depună mărturie că dragostea e un dar, valabil nu doar la 16-18 ani, pentru că dragostea, cea menită...
Citat de Nicolae Dabija despre iubire, început, foame, frumusețe, primăvară, copii, zi de naștere, față, dumnezeu, nimic
Spune-mi, Doamne, fara ocolisuri, de ce ai lasat pe lume crime si priviri pierdute, minciuni si desertaciune? Sa fim seriosi, nu ma lua cu texte de genul nu stiam sau a fost o eroare, fiindca nu tin. De ce le-ai gandit la Crasma Facerii pe toate...
Citat de Sorin Cerin despre dumnezeu, destin, beție, suferință, eroare, crimă, infractori, minciună, băutură, iertare
Te văd Te văd, chiar de ochii mi-i închid, Printre neguri fără grai, Te ţin doar cu gândul meu fluid, Te alung şi-ţi spun: mai stai! Când m-ai găsit, erai prea departe, Când te-am simţit eram încă viu, Când ai venit, te-am ridicat din moarte, Cum...
Citat de Andrei Alexandru Păunescu despre iubire, punctualitate, bunul simț, simț, promisiune, moarte, ochi, suflet