Caută în citate: diferita
55 citate
Zeiţa nu e sânge sau culoare; ea nu-i decât adierea invizibilă care risipeşte ceaţa. La asta şi slujeşte, de altfel, ceaţa: fără ea, Zeiţa n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi şi altfel decât spectrale. De aceea, se spune, e şi bine...
Citat de Ioan Petru Culianu despre rău, viziune, limite, sânge, realitate, suferință, vreme, nevoie, lucruri, bine
Nu, Milen, te implor încă o dată să te gândeşti la altă posibilitate prin care aş putea să-ţi scriu. Nu trebuie să te duci la poştă, nici chiar poştaşul nu trebuie să facă asta – cine e? – nici chiar şefii de la poştă n-ar trebui deranjaţi pe...
Citat de Franz Kafka despre foc, pompieri, șefi, posibilitate, haine, întuneric, frică, început, fericire, lucruri