Caută în citate: desena
32 citate
Nu, Milen, te implor încă o dată să te gândeşti la altă posibilitate prin care aş putea să-ţi scriu. Nu trebuie să te duci la poştă, nici chiar poştaşul nu trebuie să facă asta – cine e? – nici chiar şefii de la poştă n-ar trebui deranjaţi pe...
Citat de Franz Kafka despre foc, pompieri, șefi, posibilitate, haine, întuneric, frică, început, fericire, lucruri
Mă bucuram, pe lângă o bună sănătate, de o linişte sufletească de nedescris; oricum aş fi privit lucrurile, vedeam că, pierzând, câştigasem. Tânăr şi plin de simţire cum eram, natura mi se părea de o mie de ori mai frumoasă decât înainte, când...
Citat de Johann Wolfgang von Goethe despre jocuri, sănătate, liniște, societate, tinerețe, grădină, natură, nevoie, timp, oameni
Îmi amintesc şi acum cu emoţie clipa în care am văzut pentru prima oară o hartă a ţării. Ştiu că la început nu înţelegeam cum tot pământul ţării despre care mi se spunea că este mare poate să încapă desenat pe hârtia aceea care acoperea mai puţin...
Citat de Ana Blandiana despre flori, grădină, geografie, jocuri, emoții, oraș, frumusețe, apă, atenție, pământ
Ce rău îmi făcuse mie pasărea aceea, ca s-o ucid? Nu-mi reproşa nimic. Atârna în mâinile mele mici ca şi cum îmi dădea un sărut de adio. Am îngropat-o încet. Apoi bătrânul din mine a desenat pe moviliţă o cruce. O lacrimă a căzut în mijlocul ei....
Citat de Dan Puric despre demnitate, sărut, suflet, moarte, lacrimi, eternitate, tinerețe, vis, rău, zi de naștere