Caută în citate: citate stapanire de sine
19 citate
Solidaritatea este opera unui sacrificiu conştient, este ultima verigă în înălţarea morală a voinţei şi este ţinta spre care se îndreaptă cultura; solidaritatea se produce prin încordarea şi stăpânirea de sine. O societate cu suflete diferenţiate...
Citat de Constantin Rădulescu-Motru despre sacrificiu, armonie, voință, societate, suflet, morală, cultură, luptă
Stapanirea de sine a tatalui este preceptul cel mai insemnat pentru copii.
Citat de Democrit despre copii
Iubirea contemplativă este însetată de fapte mari, de lucruri pe care să le înfăptuieşti numaidecât şi în aşa fel, ca toată lumea să le vadă. Iubirea contemplativă te poate îndemna chiar să-ţi jertfeşti viaţa, cu condiţia numai să ţi-o jertfeşti...
Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre clipă, credință, scop, iubire, fapte, viteză, știință, putere, lucruri, timp
Este o greşeală să se presupună ca oamenii progresează numai prin succes. Ei ajung adeseori la ţintă şi prin nesuccese. Cea mai bună experienţă a vieţii se compune mai ales din amintirea nesuccesului suferit în anumite împrejurări. Asemenea...
Citat de Samuel Smiles despre greșeală, tact, oameni, suferință, amintire, caracter, succes, școală, experiență, viitor
În toate împrejurările vieţii, înţelepciunea nu contează atât cât caracterul, creierul cât inima, geniul cât stăpânirea de sine, răbdarea şi judecata clară şi disciplinată.
Citat de Samuel Smiles despre caracter, răbdare, influență, geniu, judecată, înțelepciune, inimă, viață
Este mai uşor să înlături pasiunile tulburătoare decât să le stăpâneşti. E mult mai la îndemână să le respingi de la început decât să le domoleşti, odată ce s-au abătut asupra ta. Căci, în clipa când ajung să pună stăpânire pe cineva, pasiunile...
Citat de Seneca despre pasiune, rațiune, determinare, început, cădere, forță, minte, clipă, natură, iubire