Arbuştii de tisă de pe margine înăbuşeau zgomotul paşilor celor doi bărbaţi. Se auzi ceva foşnind undeva, în dreapta lor: Yaxley îşi scoase din nou bagheta, îndreptând-o peste capul tovarăşului său, dar sursa zgomotului nu se dovedi nimic altceva...Citat de Joanne K. Rowling despre moarte, nimic
Demult la un oras pe ocean aveam un prieten american Milton il chema sau Bert nu mai stiu de altfel e mult prea tarziu- Iubitor era de poeti fugitivi care morti si ei nu mai sunt prea activi si plecand acel prieten mi-am zis sa-i plantez...Citat de Aurora Cornu despre poezie, prietenie, poeți, americani, familie, moarte, oraș
În curând, va fi învinsă iarna; În curând, îngheţatele ferecături vor fi desfăcute şi topite. Încă puţin Şi aerul, pământul, valul, totul va fi cuprins de plăcerea reînvierii şi a înfloririi; o mie de forme vor răsări, Din aceste...Citat de Walt Whitman despre sensibilitate, frumusețe, pământ, aer, flori, plăcere, ochi
A roşit şi atunci a ştiut că Zeiţa era deopotrivă sărut şi roşeaţă-n obraji şi ţărm purpuriu şi arici şi pierdere a mădularelor şi lipsa de înapoi şi frontieră invizibilă şi iepure negru şi curs de apă surâzător şi suferinţă, arbuşti, delfin şi...Citat de Ioan Petru Culianu despre iubire, sărut, suferință, apă
Presimţea marea de smarald, dar nu putea s-o vadă. Ar fi zis că e undeva înapoi, dar nu exista niciun înapoi. Cum stătea aşa în picioare, o cărare i s-a aşternut în cale, şerpuind printre nişte arbuşti fragili de cristal, galben-verzui, agitaţi de...Citat de Ioan Petru Culianu despre reguli, fericire, ochi, noapte, vreme, nimic