Absurditatea este insomnia unei erori, esuarea dramatica a unui paradox.Citat de Emil Cioran despre absurd, eroare
Absurditatea: exprimarea opiniei, care contrazice în mod evident propriul punct de vedere.Citat de Ambrose Bierce
În spiritul mişcării, dadaiştii au spus glume grosolane, au organizat întruniri bolnav de elaborate şi au redactat, ca nimeni alţii, manifeste brici, ce parodizau, în violenţa şi absurditatea lor, absurditatea şi violenţa lumii în care trăiau.Citat de Tristan Tzara despre violență, glumă, boală, spirit
Existam nu pentru a palavragi despre absurditatea lumii, ci pentru a ne da o justificare, si uneori e de ajuns duiosia unui cer de primavara ca sa ne reaminteasca acest lucru.Citat de Octavian Paler despre opinie, primăvară, cer
Doamne asculta absurditatea din noi pentru a ne invia din iluzie!Citat de Sorin Cerin despre iluzie, înțelepciune
În sfera gândirii, absurditatea şi perversitatea sunt stăpânii lumii şi domnia lor poate fi întreruptă numai pentru puţin timp.Citat de Arthur Schopenhauer despre timp
Paradoxul este o înţelegere precoce care se ciocneşte de absurditatea epocii sale.Citat de Karl Kraus despre înțelegere
Iubirea, cu cât e mai intensă şi mai concentrată, cu atât se limitează mai mult în întindere, cu atât cere mai mult individualul şi unicul. Astfel se întâmplă că marile pasiuni descoperă absolutul într-o femeie, care la cea mai redusă analiza de...Citat de Emil Cioran despre iubire, pasiune, existență, femeie
Tot ceea ce exaltă viaţa îi sporeşte în acelaşi timp absurditatea.Citat de Jean-Paul Sartre despre timp, viață
La geografie n-am ştiut să spun flora versantului nord-estic al Munţilor Apuseni. N-am ştiut nici afluenţii Crişului Alb. Am luat patru. Vecinii mei ştiau atâtea numiri de râuri şi munţi... Scriu toate astea în caiet ca să nu uit toată...Citat de Mircea Eliade despre geografie, noroc, origine, vorbire
Deoarece nu înţelege dacă reprezintă o evoluţie, omul nu poate înlătura inutilitatea dogmei sau absurditatea războiului.Citat de Patrick White despre evoluție, țară, oameni
Nu sunt momentele de îndoială cele care dau naştere la noi certitudini? Poate că deznădejdea este solul din care se hrăneşte speranţa umană, poate nu am găsi niciodată sens vieţii dacă nu i-am vedea absurditatea mai întâi...Citat de Václav Havel despre naștere, îndoială, sens, speranță, zi de naștere, viață
Prefer filmele. Prefer pisicile. Prefer stejarii de-a lungul Wartei. Prefer pe Dickens lui Dostoievski. Prefer să-mi placă oamenii şi nu omenirea. Prefer să am la îndemână un ac cu aţă, caz că... Prefer culoarea verde....Citat de Wislawa Szymborska despre poezie, film, oameni, iubire, nimic