Plecarea din cuvânt

Plecarea din cuvânt

Cuibar de pleoape acoperind o lume
îşi tremură în beznă gene ostenite –
Ce sol mi-a dar şoptirea fără nume
să pot visa plecarea din cuvinte!


Nu pot rămâne petale de iubire
din toamnele tăcute în amfore de lut
decât golind dorinţa de rostire,
gustându-te în moartea din cuvânt.


Nu mi-a fost dată tăcerea oarbă,
căci ochii tăi vorbeau cu ne’nţelese şoapte.
O linişte apoi lăsată să ne soarbă
în steaua speranţă din răsărit de noapte.

“Poezie de Gavriil Stiharul”