Eminescului etern

Eminescului etern

Ei se luptă pentru patimi,
noi purtăm inima-n gând,
Eminescu e povara,
sufletului din Cuvânt.

În ninsori de vise moarte,
loviţi de aceeaşi moarte,
stăm în pragul lepădării,
marilor eroi din noi.

Cruce decăzut-n drepturi,
stai pierdută-n a ta soartă,
într-un cimitir de vorbe,
nemişcate de-a lor toartă...

Te iubesc Emine dragă,
fără să-nţeleg amorul,
astei lume care-şi încheagă,
nenăscut, Cuvânt, cei dorul?

Şi-am să plec înspre pustie,
cu tot lacul solitar,
ce-a pierdut la loterie,
al nostru pustiu amar.

Să înot în raza lunii,
celei mai născute inimi,
foc de lăstăriş spun unii,
flacără de amintiri...

Când doar unul şi cu unul,
vor muri să facă doi,
lasă-mi clipa hărăzită,
dintre stâncă şi noroi.






“Poezie de Sorin Cerin”