În rănile ca niște uși deschise lumea-ntreagă dă năvală să-mi fure-un milion de vise să-mi lase viața-n pielea goală Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE
Poezia-i arborele meu genealogic De pildă azi îmi este bunic un epitet ceva mai zurliu Iar bunică o metaforă pe cinste În mapă duc Marea Neagră Pe valurile căreia am şi scris ultimul poem de dragoste La prima oră ies din oglinda conjugală ciufulit însă...
Sigur că da poetul aleargă şi el după irealitatea imediată cu poemul în stare avansată de erecţie naturalia non son turpia la fel se oglindeşte şi cerul în ochii pământului fără intermediari fără un lac de munte bun de prăsilă acceptă numai aluviuni...
Din păcate, cu viteza gândului, omenirea se deplasează nu spre viitor, ci spre trecut ! Costel Zăgan, INVENTEME
Poporul român este un învingător, tocmai pentru că sufletul său e o victimă perpetuă. Costel Zăgan
Puicusorule, ce frumos ştii tu s-o ratezi : păcat , totuşi, că-i şi ţărişoara noastră ! Costel Zăgan
Curva dracului de artă parc-ai fi o gură-spartă n-apuc bine să te-ntreb şi-mi pui coarnele de cerb Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON JUAN
N-am fost singur niciodată : au avut grijă de asta duşmanii mei. Costel Zăgan
