Să vină iar ploaia albastră, Să curgă cu stropii ei mari Pe casă şi pe fereastră Privindu-te cum citeşti Sau pierzi vremea-n zadar Printre proiectele studenţeşti. Să plutesc fără să înot Departe de tine Doar eu şi cu mine Şi ploaia, în rest nimeni Să...
Am să plec iar o perioadă tu n-ai văzut gânduri în stol cum pleacă să repare umbra castelului cu fiecare piatră cu fiecare poartă ruginită din temniţă se aud sunete am să îţi las oglinzi la poartă o să le fac din cer să cadă fiecare îţi va spune altă...
A fost din clopot de tinichea ce ai auzit ca prin vis prins în capcana indienilor ce te ferea de somnolenţa veacurilor pe care o cauţi ziua ca s-o trăieşti noaptea A fost din apă caldă hotarul pe care îl treci între piele şi gând A fost din piatră...
Privind Un singur punct de pe perete Deschizi uşor O altă cale. Prefă-te că eşti Ostaticul semenilor Şi al gândurilor, Descântecul erotic Al ideilor Ce au pornit Pe traiectoria lansată Chiar de tine Din acel punct Care s-a transformat în pată Apoi în...
Durerea crește concentric depășește marginile ființei înăuntrul devine înafara mă înghite precum o gaură neagră
Să mă ierţi Doamne, De m-am născut în zodia, Unde arcaşul nu-şi greşeşte, Niciodată, Zodia fermecată a inimii sale, Iar săgeata Destinului său, Este otrăvită de prea multă iubire. Să mă ierţi Doamne, Acum când nu mai sunt, În lumea prevestirilor de...
Şi viaţa mea care se pierde în apusul zorilor inimii tale, unde mai e? Vălul de mireasă al zâmbetului clipei care ne-a măturat prezentul, e dus de furtuna uitării, dincolo de biserica speranţelor de senin, ce ne-a înjunghiat cu norii viselor,...
Inimă de piatră, rupe-mi din scoicile timpului meu, rănile sparte de destinul, libertăţii de a te avea, în nesfârşirea cerului însingurat de tine. Ploaie de cuvinte, loveşte cu arşiţa ta, ţărâna viselor mele, arsă de apa uscată a dorului. Foc al...
Atât de departe, ard orizonturile fiinţei mele, pe ţărmurile cuvintelor răpuse de patimile, norilor ieşiţi din orbitele ochilor mării, în care ne-am scăldat neputinţele, libertăţii de a ne fi născut, încât toate valurile ce-mi spală lumea credinţei în...
M-am împiedicat de zâmbetul tău, lipit pe poarta deschisă a speranţei mele, de a te avea, iubire descântată în piaţa destinului, pietrei unde ne dădeam întâlnirile, pe orizonturile eternităţii din noi, lovite mereu de noapte. Şi-am luat toţi spinii...
Florile norilor îşi pierd stropii petalelor, inimii mele, prelinşi pe ferestrele amintirii, ochilor tăi... Aripi de înger se zbat între trecutul unei iubiri măcinate de prezentul amintirii, înfruntându-L până şi pe Dumnezeul, care le va alunga...
Mă simt atât de arbore tăiat, cât şi frunză dusă de vântul toamnei, din inima ta. Erai atât de mult adevăr şi inimă în învierea gândurilor mele, încât ai devenit eternitatea mea. Aş vrea să mă ierţi cu tot cu valurile morţii unor clipe, care m-au lovit...
Şi dacă n-aş mai fi eu inima ta, cine ţi-ar mai bate clipele vieţii, fără lumina iubirii mele? Care speranţă, ar mai trăi în valurile uitării, unde ne-am fi înecat mai demult, decât vremea strămoşilor, redevenind uitare? Desenam, pe nisipul inimilor...
Cât de departe ar putea fi Timpul, fărădelegilor iubirii noastre, de lumina zilei care ne-a mistuit amintirea, de a rămâne împreună? Orizont măcinat de piatra învolburată a Clipei, ce nu poate fi roasă niciodată, dintre mine şi tine, drum al Destinului...
Sunt o romanţă ruginită de potcoava de timp, care mi-a bătut sufletul drumului meu, deznădăjduit de tine. Am căzut, din picioarele cailor liberi de dor, ai destinului nostru, plecat să se odihnească fără de noi, dincolo de tăcerile, toamnelor...
