Coboară morţii în ţarini semănate – rod al Evei prin boabele de mâine. Suflete, sămanţa o vei străbate, încă de-acum sfinţeşte grâul pentru pâine!... Îngerii însământează stele în bolta gliei unde îmi curg părinţii. Iată, un zvon de dincolo de...
Sufletul târăşte o zdreanţă murdară străbătând noroiul străzilor de toamnă, răscolit de vântul negru dintr-o seară – ce-adânc pătrunde bezna în orice rană. Până aici ajunge ţipătul morţii ca răsuflarea unui gând dureros: Cineva, prin sita rară a...
Mă simt atât de arbore tăiat, cât şi frunză dusă de vântul toamnei, din inima ta. Erai atât de mult adevăr şi inimă în învierea gândurilor mele, încât ai devenit eternitatea mea. Aş vrea să mă ierţi cu tot cu valurile morţii unor clipe, care m-au lovit...
Atunci când Timpul, muşcă din coperţile roase ale zâmbetului etern ce părea că ne-a unit cândva, la colţul străzii întâmplării, să ştii că nici ploaia viselor nu-şi mai înţelege norii iubirii, care i-a dat viaţă, şi a trimis-o să spele cu frumuseţea ei...
Să mă ierţi Doamne, De m-am născut în zodia, Unde arcaşul nu-şi greşeşte, Niciodată, Zodia fermecată a inimii sale, Iar săgeata Destinului său, Este otrăvită de prea multă iubire. Să mă ierţi Doamne, Acum când nu mai sunt, În lumea prevestirilor de...
M-am pierdut în aripile braţelor tale, uitându-mi aerul orizonturilor ochilor, acasă, fără să-mi mai pot menţine echilibrul zborului, dintre norii cimitirului de clipe dintre noi şi promisiunile eternităţii ce le va înghiţi, pentru totdeauna. Am căutat...
Iertarea a devenit apa vieţii, lumii, păcatului originar, unde frumuseţea trupului inimilor noastre, reuşeşte să-şi bată Destinul orbit, de prea mult dor, în eternitatea iubirii, din care s-a întrupat, mistuit de flăcările amintirii , dintre naşterea...
Cât de departe era creaţia Cuvântului, ce l-ar fi întrupat pe Dumnezeu în Destin, dacă a omis iubirea, din războiul cerului sufletului tău, cu împlinirea sângelui ce nu va mai curge, prin venele viitorului nostru, niciodată într-un copil. Eram atât de...
Sunt singur şi fără de rostul ferestrelor, care ne-au unit visele stelelor ce-şi tremurau nopţile, de teama zorilor speranţelor în care ne-am fi regăsit moartea propriilor noastre vieţi. Frunze de inimă cad veşejite, pe ţărâna cristalului pălmilor...
Voi fi mântuirea care şi-a uitat Dumnezeul, dacă strada pietruită cu clipele iubirii noastre, nu se va repara la timpul, Bunei Vestiri din sângele prea roşu de noi, prea cald pentru respiraţia Golgotei ce ne dorea, Martiri. Toate albiile fluviilor...
Lumânări de castani, ard în ouă de cuc, ce aş şti să mă duc, în tumultul de ani, pângăriţi opăriţi, ai iubirii din noi, fericiri fără sfinţi, glume fără de noi. Şi am fi orizont, mai domestic de-atât, unde doar simplul cânt, ne-ar lua naşterea-n vânt....
În care libertate ar mai exista Cuvântul, dacă nu ar fi Dumnezeul iubirii noastre? Sub care flamură ar mai bate steagul fericirii, în lipsa morţii ce nu s-ar mai naşte din viaţă? Cât de disperaţi am fi după cerul viselor, dacă acesta nu ar reuşi să ne...
Sa cred in inima ta Toamna, iubire de un dor nebun, strain de mine si de soarta, am indraznit sa ma supun, unei idile ce isi toarna, imagini de un vis demult, rupt dintre mine si o toarta, oala de...
Arata-mi ridurile sperantei tale, privire de tarana, si am sa te astept la margine de cimitir, cu toata viata dorului tau cu tot. Am cazut in santurile destinului tau, fara sa pot intelege, palma...
Cum am fi aratat daca nu ne nasteam oameni de zapada, care sa ne topim, de iubire, de viata, de destin, in timp ce moartea ne ingheata ochii sufletelor, pentru totdeauna? Apa cuvintelor din zapada...
