Cerc literar, Căutare dupa: "iubire"
Cât de departe era creaţia Cuvântului, ce l-ar fi întrupat pe Dumnezeu în Destin, dacă a omis iubirea, din războiul cerului sufletului tău, cu împlinirea sângelui ce nu va mai curge, prin venele viitorului nostru, niciodată într-un copil. Eram atât de...
Tu eşti valul, eu sunt ţărmul, luminii dintre inimle noastre, care şi-au regăsit oceanul, cuvintelor. Eu sunt timpul, tu rămâi clipa sărutului, dintre cerul viselor şi fericire. Tu răsari în steaua eternităţii, eu Lumina Divină a dorului, ne întâlnim...
N-aş cădea mai umilit din Cuvântul Lui Dumnezeu, dacă inima mântuirii tale n-ar mai bate, paşii dorului meu, libertate de amar al gândurilor din cimitirele speranţelor, lăsate pe ramura tăiată a destinului ochilor noştri, pierduţi pentru totdeauna, în...
Şi te-am aşteptat numai iubind, m-ai părăsit murind, pentru totdeauna din inima răsăritului meu, de viaţă a valurilor, ce nu-şi vor mai regăsi niciodată ţărmul, inimii mele. Erai Muntele viselor ce nu-şi pot atinge vârful, am urcat spre eternitatea...
Aaaaaah, am nins cu mine peste privirea ta, mai rece ca gheaţa sângelui uitării. Aaaaaah, am încremenit în gheaţa amintirii inimii tale, neştiind că nu mai bătea de-o moarte şi-o viaţă a paşilor luminii sufletelor din noi. Aaaaaah, am îngenuncheat la...
Dacă lupta n-ar însemna viaţă, ar mai exista iubirea? Viaţa ce naşte moartea, poate crede în eternitate fără Lumea de Apoi? Am fi descoperit focul mântuirii de Păcatul Originar dacă nu ne părăseam pe noi înşine? Oare e mai bine mântuiţi şi înstrăinaţi...
Nisip nenăscut în paşii Timpului meu, ştiu că vei veni aducând furtună viitorului, până când clepsidra patimilor lumii, se va sparge de timpanul surd al uitării, pentru totdeauna. Litere ce nu-şi vor găsi niciodată Cuvântul, pierdut fără de nume în...
Am rupt din trupul pâinii, viselor mele, felia de cer a ochilor tăi, apusă demult, pe pleoapele orizontului uitării, mai bătrâne decât toate vremurile, ce-au murit înecate de dorul iubirii, în fluviul de stele căzătoare al inimilor noastre, născute din...
Şi dacă mi-ai arunca inima, împotriva sângelui meu, oare cerul, ar putea ploua peste El, uitând de Pământul sărutului tău, prea plin de naşterea marilor iubiri, uitate demult, în cimitirele, vorbelor ruginite ale amurgului, dintre noi, marea mea...
Cine ar fi uitat inima ta, atât de adânc în râul vieţii mele, încât să mă înec încercând să-i descopăr, strălucirea zâmbetului tău? Naufragiat pe oceanul sufletului tău, încercam să-mi regăsesc viaţa, jucată la ruleta Destinului, de sângele tău...
Singur printre valurile isterice, ce-mi sparg rugăciunile spre Dumnezeu, încerc să înot răzvărtindu-mi chemarea, orizonturilor apuse, prea de demult peste moartea dorului, inimii tale. Lipsit de gândurile patimilor unui mântuitor, mă îndrept spre...
Dacă viaţa mi-ar uita Destinul, aş mai reuşi să mor nemurirea inimii tale? Paşi necăjiţi de infarctul luminii ce mi-au umbrit zodia fericirii cu neînţeles, Corbi ai mâniei plutesc, peste fruntea năzuinţelor mele, lovind cu aripile dorului, propria-mi...
Respiram aerul stâncii sufletului tău, de pe orizontul căruia am căzut, în genunchii uitării rupţi de sentimente. Sânge de suferinţă ros de amintiri, inimă de absurd care-mi mai baţi Clipa, unde te-am iubit cum numai respiraţia, îşi poate dori aerul...
Ei se luptă pentru patimi, noi purtăm inima-n gând, Eminescu e povara, sufletului din Cuvânt. În ninsori de vise moarte, loviţi de aceeaşi moarte, stăm în pragul lepădării, marilor eroi din noi. Cruce decăzut-n drepturi, stai pierdută-n a ta soartă,...
Lasă-mă străpuns de spinul zâmbetului tău, din seva trandafirului acestei lumi, frumoasă moarte pierdută în arta deznădejdii, de a deveni floarea nemuririi unei iubiri, putrezite pe scaunul de tortură al uitării de noi înşine. Te vreau spin al clipei...
