Arvuna nopţii

Arvuna nopţii

Masca nopţii pe chipul astrului actor,
ce tristă pare scena lumii pâlpâind –
undeva, în sală, cineva clipind,
maestrul scăpând cuvântul din decor.


Linişte, doar bătaia ploapelor în gol,
lăsare de cortină în privire,
o pendulă măsurând o prabuşire
în singurătatea crinilor din hol.


Cât de adânc paşii ploilor în noi
prin frunzele toamnei sapa-n amintiri:
era pe când, prieteni, puteam fi iaraşi miri
şi toamna ce mult aur vărsa peste noroi.

“Poezie de Gavriil Stiharul”