Începând cu prima bâtă şi până la ultima rachetă am scris pe ele clar, apăsat: apărare.Citat de Vasile Ghica despre scris
Îi neagă pe unii scriitori şi cei care nu au scris în viaţa lor decât pe garduri, ori prin latrinele publice.Citat de Vasile Ghica despre scris
Un peşte cu volan şi toartă Şi scris sub el natură moartă. Păi cum era să iasă vie, Dintr-o idee-n agonie?Citat de Vasile Ghica despre scris
Orice prozator actual este convins că a scris o variantă îmbunătăţită a romanului Război şi pace.Citat de Vasile Ghica despre scris
Mai puţin norocos a fost Victor Ion Popa cu propria lui comedie Tache, Ianke şi Cadîr, jucată la acelaşi teatru şi în care regizorul nu s-a îndurat să suprime o iotă din scrisul autorului. Valoroasa lucrare n-a avut decât câteva reprezentaţii.Citat de Victor Eftimiu despre scris
Peste scrisul celor ce s-au dus, se lasă dintr-odată o lumină augustă. Te apropii de paginile răsfoite în grabă odinioară şi simţi cum sufletul ţi se aprinde, odată cu ochii, de rândurile ce capătă acum o aureolă de linişte, de infinită poezie şi...Citat de Victor Eftimiu despre scris
Nu fi naiv să crezi că ce eşti astăzi este scris şi mâine. Ce poate fi mâine va putea fi şi fără tine!Citat de Viorel Muha despre scris
Omul, când a scris primul cuvânt, atunci a trecut graniţa spre Dumnezeu şi iubire, pentru că la început a fost cuvântul!Citat de Viorel Muha despre scris
Ieri am scris ce este bun, poate astăzi, astăzi scriem ce-i bun, poate mâine, mâine pentru poimâine, iar în final, cândva, tot ce-am scris va fi banal, vechi şi depăşit! Şi totuşi fără vechiturile astea, nu putem exista.Citat de Viorel Muha despre scris
Am luat o coală de hârtie şi-am scris cu ochii pe ea iubire am luat o frântură de cer şi ţi-am desenat chipul am luat gândurile şi le-am prins între pagini am luat buzele tale şi am sărutat timpul că mi-a dat timp să te...Citat de Viorel Muha despre scris
Cartea cea mai grea de scris este viaţa noastră, căci paginile ei le suportăm pe propria piele!Citat de Viorel Muha despre scris
Mi s-a părut că trebuie să-mi îndrept atenţia către claritate, simplitate şi eufonie. Am aşezat aceste trei în ordinea importanţei pe care le-am acordat-o.Citat de William Somerset Maugham despre scris
Eu nu îmi dau seama niciodată bine ce gândesc despre un subiect până când nu am citit ceea ce am scris despre el.Citat de William Faulkner despre scris
Citeşte, citeşte, citeşte. Citeşte totul – gunoi, clasicii, răii şi bunii, şi vezi cum scriu. La fel ca un tâmplar care lucrează ca ucenic şi îşi studiază maestrul. Citeşte! Vei absorbi asta. Apoi scrie. Dacă ai scris ceva bun, vei afla. Dacă nu,...Citat de William Faulkner despre scris
Artistul e neimportant. Doar ceea ce crează el e important, de vreme ce nu mai e nimic nou de spus. Shakespeare, Balzac, Homer, au scris toţi, despre aceleaşi lucruri, iar dacă ar fi trăit o mie sau două mii de ani, publiciştii nu ar mai fi avut...Citat de William Faulkner despre scris
Isaac Davis: Acum mulţi ani am scris o nuvelă despre mama. Se numea Castratoarea sionistă.Citat de Woody Allen despre scris
Isaac Davis (către soţia lui, care tocmai a scris o carte despre relaţia lor): Am venit aici ca să te reduc la tăcere!Citat de Woody Allen despre scris
Cum aş putea crede în Dumnezeu când, numai săptămâna trecută, mi-a prins limba în rola unei maşini de scris electrice?Citat de Woody Allen despre scris
Luna Schlosser: Miles, ştiai că Dumnezeu ( God ) scris invers e câine ( dog )? Miles Monroe: Şi ce-i cu asta? Luna Schlosser: Îţi dă un pic de gândit. Miles Monroe: Luna, mai bine ajută-mă să împing maşina...Citat de Woody Allen despre scris
Sandy Bates: Am urmat un curs de filosofie existenţialistă la Universitatea din New York şi... ăă, la sfârşit mi-au dat să răspund la zece întrebări şi... n-am ştiut nici una. N-am scris nimic. Şi am luat punctaj maxim.Citat de Woody Allen despre scris