Gândiţi critic şi nu memoraţi doar ceea ce vor alţii să gândiţi.Citat de Neale Donald Walsch despre critică
Într-un moment critic din orice relaţie umană există o singură întrebare: Ce ar face dragostea acum?Citat de Neale Donald Walsch despre critică
Pentru a depăşi gândirea critică, trebuie să adoptăm o stare de gratitudine.Citat de Neale Donald Walsch despre critică
De câte ori autoritatea, laică ori religioasă, statul ori Biserica, se apucă de critică literară, rezultatul este o dogmă, o cenzură sau o interdicţie.Citat de Nicolae Manolescu despre critică
Dintr-a morţilor fericire: nu aud şi nici nu le pasă de injuriile şi criticile tardiv aduse.Citat de Nicolae Mareș despre critică
Problema celor mai mulţi dintre noi este că suntem mai degrabă ruinaţi de laude decât de critică.Citat de Norman Vincent Peale despre critică
Când literatura merge prost, ar trebui să avem din ce în ce mai mulţi critici, dar, paradoxal, şi cei existenţi s-au reprofilat.Citat de Patrick White despre critică
Cariera de jurnalist e la fel de scurtă ca a unui atlet. Dobândim repede glorie şi putere, şi apoi facem loc generaţiei următoare. Sunt puţini cei care continuă şi avansează. Ceilalţi îşi văd standardul de viaţă coborând, devin critici ai presei,...Citat de Paulo Coelho despre critică
Eu am citit Critica raţiunii pure ca student şi am înlemnit de emoţie. Acum am faţă de ea, ca mistic biblic, consideraţia pe care am avut-o faţă de Informaţia Bucureştiului. Dar a trebuit să fac 80 de ani...Citat de Petre Țuțea despre critică
Vrând ca satira să cuprindă Al lumii cât de mic cusur, El se priveşte în oglindă Şi-i critică pe cei din jur.Citat de Petru Carare despre critică
Donatorii au dorit să-ţi păstreze creditul pentru programele reuşite. Beneficiarii, considerând că asistenţa primită nu este niciodată suficientă, au preferat să critice permanent sistemul. Doar criticile au fost contabilzate conştiincios în...Citat de Petru Dumitriu despre critică
Să nu crezi niciodată biografiile. Dacă sunt scrise de duşmani, ele nu arată omul aşa cum a fost el, ci doar ce duşmănie, ce invidie şi ce gelozie au văzut în el. Dacă sunt scrise de admiratori, ele vor ilustra mai degrabă ce inimă nobilă are...Citat de Richard Wurmbrand despre critică
Activitatea paranoiacă critică este o forţă organizatoare a hazardului obiectiv.Citat de Salvador Dali despre critică
Criticii sunt de obicei oameni care, dacă ar fi putut, ar fi devenit poeţi, istorici sau biografi. Ei şi-au încercat talentele într-un domeniu sau altul şi au dat greş. De aceea au devenit critici.Citat de Samuel Taylor Coleridge despre critică
De multe ori, gândul autorului, fecundând critica, se soldează cu avortoni.Citat de Stanislaw Jerzy Lec despre critică
Universul va continua, fără îndoială, să se mai dilate un timp. În ceea ce priveşte soarta lui după acest moment, modelul standard face o profeţie echivocă: totul depinde de densitatea cosmică – dacă este mai mare sau egală cu o anumită valoare...Citat de Steven Weinberg despre critică