Dacă va fi să murim, măcar să ştie că nu murim ca nişte neghiobi orbi!Citat de Regina Maria a României despre război
Dumnezeu întotdeauna mă ajută când încep să mi se golească mâinile.Citat de Regina Maria a României despre război
Refuz să mă las înfrântă sau să mă simt înfrântă până nu mi s-a smuls şi ultima fărâmă de speranţă.Citat de Regina Maria a României despre război
Parcă îmi venea ameţeala când îmi dădeam seama de mărinimia soartei. Nu e vorba, pornise poporul nostru în război cu cântecul pe buze, fiindcă se ducea să lupte pentru visul lui de veacuri, însă între timp se iviseră clipe atât de negre, încât azi...Citat de Regina Maria a României despre război
Vremea de primăvară continuă, e o mare bucurie să vedem soarele, să simţim aerul mai cald, chiar şi cei mai nenorociţi încep să ridice capetele.Citat de Regina Maria a României despre război
Iaşiul ne-a apărut în depărtare dintr-o ceaţă albăstruie, cu bisericile şi marele palat administrativ îmbăiate într-o lumină trandafirie - de departe, părea un oraş al zânelor.Citat de Regina Maria a României despre război
După prânz am făcut prima plimbare călare după multă vreme. Mi-a făcut o enormă plăcere; rămâne îndeletnicirea mea preferată, îmi dă o senzaţie de libertate şi independenţă ca nimic altceva.Citat de Regina Maria a României despre război
Nu cred că şi-a mai ridicat vreodată o regină glasul ca să spună adevăruri atât de cumplite şi de făţişe, care nu se pot spune decât atunci când priveşti moartea în faţă şi ai de gând să-i ţii piept eroic, fără să clipeşti şi fără să te...Citat de Regina Maria a României despre război
O, Doamne, de-aş fi bărbat, cu drepturile unui bărbat şi cu spiritul de bărbat pe care îl am în trupul meu de femeie! I-aş înflăcăra, i-aş îndemna la o rezistenţă disperată, glorioasă, orice ar fi!Citat de Regina Maria a României despre război
Oamenii noştri politici încă nu sunt pregătiţi să se sacrifice pentru cauza comună. Sunt zile când mârşăvia omenească în general, şi a guvernelor şi administraţiilor în particular, mă izbeşte cu o putere copleşitoare şi îmi dă impresia că toate...Citat de Regina Maria a României despre război
Am primit o cutie minunată de la generalul Barter, o adevărată cutie cu daruri de Crăciun, lucruri de tot felul, pe care acum greu le mai găseşti: cărţi, parfumuri excelente şi săpunuri frumos mirositoare, ţigări de cea mai bună calitate şi pastă...Citat de Regina Maria a României despre război