Citate de Honoré de Balzac, pagina 11
729 citate de Honoré de Balzac
Sunt unele vorbe pe care nu le poţi scoate din inimă decât zdrobind-o.
Citat de Honoré de Balzac despre inimă
Nu pricep de ce refuzi să crezi în Dumnezeu, când e imposibil să crezi în oameni.
Citat de Honoré de Balzac despre imposibil, istorie, oameni, dumnezeu
Dacă suferinţele noastre slujesc fericirii celor pe care îi iubim, mai sunt ele suferinţe?
Citat de Honoré de Balzac despre suferință, iubire, fericire
Când oamenii nu pot să acuze nici pe tatăl, nici pe mama lor, îl învinuiesc pe Dumnezeu de necazurile ce le-au fost sortite.
Citat de Honoré de Balzac despre mamă, istorie, oameni, dumnezeu
Dumnezeule, cât timp vor fi mici, vor fi încântători; într-o zi însă, au să vă reproşeze că v-aţi gândit mai mult la voi decât la ei. Copiii devin oameni, şi oamenii sunt ingraţi.
Citat de Honoré de Balzac despre ingratitudine, copii, oameni, istorie, timp
Dacă, prin forţa împrejurărilor, în sferele înalte se vorbeşte mult, apoi acolo se şi gândeşte puţin. A gândi este o oboseală, iar bogaţilor le place să vadă viaţa curgând fără mari strădanii.
Citat de Honoré de Balzac despre vorbire, forță, istorie, viață
Da, am vrut să mă omor; mi-a lipsit însă curajul necesar ca să-mi îndeplinesc hotărârea. Trupul mi-era laş, atunci când sufletul era puternic; iar atunci când mâna nu mai tremura, sufletul meu şovăia.
Citat de Honoré de Balzac despre lașitate, suflet, necesitate, curaj, femeie
Eu îi cunosc pe militari, am trăit în armată. Rareori inima unor asemenea oameni izbuteşte să înfrângă deprinderile pricinuite fie de nenorocirile în mijlocul cărora trăiesc, fie de întâmplările vieţii lor de aventurieri.
Citat de Honoré de Balzac despre femeie, inimă, viață, oameni
Gândurile tainice şi ideile a doi adversari sunt totdeauna ghicite reciproc. Uneori cei doi duşmani au aceeaşi luciditate de gândire, aceeaşi forţă de pătrundere intelectuală, ca şi doi îndrăgostiţi, care ghicesc unul în sufletul celuilalt.
Citat de Honoré de Balzac despre cugetare, luciditate, iubire, dușmani, idee, forță, suflet
Pentru a da ascultare stăpânului universal, plăcerea sau aurul, trebuie să devorezi timpul, să comprimi timpul, să scoţi mai mult de douăzeci şi patru de ore dintr-o zi şi-o noapte, să te zbaţi, să te sinucizi, să-ţi vinzi treizeci de ani de...
Citat de Honoré de Balzac despre bătrânețe, plăcere, timp, noapte, istorie, ochi, față
Nu-ţi poţi păstra credinţa, dragostea, toată fiinţa ta intimă, fără speranţă.
Citat de Honoré de Balzac despre credință, speranță, ființă, iubire
Fericirea în căsnicie nu se întemeiază atât pe însuşiri strălucitoare şi pe avere, cât pe preţuirea reciprocă.
Citat de Honoré de Balzac despre căsătorie, fericire
Exista în ea o femeie care judeca şi o femeie care simţea, o femeie care suferea şi o femeie care nu mai voia să sufere.
Citat de Honoré de Balzac despre femeie
Nu poate exista căsnicie fericită, dacă nu este precedată de o cunoaştere totală a celor doi soţi, ca obiceiuri, caractere etc.
Citat de Honoré de Balzac despre obiceiuri, căsătorie, cunoaștere, fericire
Sufletele feminine care să fie destul de puternice încât să pună nesfârşitul în iubire constituie excepţii îngereşti şi, printre femei, sunt ceea ce sunt geniile printre bărbaţi.
Citat de Honoré de Balzac despre suflet, istorie, iubire
Morţii au un paznic, şi există ore la care morţii nu pot fi vizitaţi. Ar trebui să răstorni toate regulamentele poliţiei, la toate nivelele ierarhice, pentru a căpăta dreptul să vii să plângi noaptea, în tăcere şi în singurătate, pe mormântul în...
Citat de Honoré de Balzac despre moarte, tăcere, singurătate, noapte, ființă, istorie
Paternitatea este un sentiment crescut într-o seră caldă de către o soţie, de moravuri şi de legi.
Citat de Honoré de Balzac despre soție, lege, sentimente, istorie, ochi, față
Există la Paris un grup de fiinţe privilegiate ce trag foloase din zbuciumul istovitor al muncii, al intereselor, al afacerilor, al artelor şi al aurului. Sunt femeile.
Citat de Honoré de Balzac despre femeie, istorie, ochi, față